plimbari – Page 3 – Printre cuvinte ratacite

Torquay – United Kindom

De maine incep un nou capitol, fara asteptari, fara cunostinte prea multe, intr-un oras superb.

Nu am reusit sa pozez casele, se intampla sa cobori sau sa urci un deal si in fata sa ti se deschida un deal plin de case frumos aliniate sau o vale cu acoperisuri colorate de ploaie si gainat. Pescarusii sunt primii aici mereu. Nu sunt inca lamurita de drumuri, cai de acces mai usoare sau multe alte lucruri insa am descoperit marea….. in mai multe versiuni si pozele le atasez aici.

M-am nascut sub o zodie de apa, am trait mereu aproape de ea si acum am ajuns intr-o locatie tot cu multa apa, sper sa imi poarte noroc.

Imaginile au fost surprinse sambata si duminica, vremea a fost minunata, in ciuda faptului ca vineri la Luton ploua cu galeata:)!

Cursuri de inot la Braila

De catva timp, nepoata mea ia lectii de inot la liceul sportiv din Braila. E situat intr-o zona frumoasa, langa un parc sau padure. Am avut ocazia sa particip la un concurs de inot pentru piticii ce iau lectii acolo. Copiii erau intre 5 si 9-10 ani. Mai mult a fost un soi de verificare a cunostintelor acumulate de inot( executie, rapiditate, atentie, etc). Am facut cateva poze, nu stiu daca foarte clare, insa am inteles destul de repede, ca exista multi copii talentati si care isi doresc sa faca performanta, insa conditiille in care copii fac pregatirea lasa de dorit. Caloriferele erau ruginite, pe tavan din loc in loc era cazut varul, in unele locuri pana la fundatie, se vedeau barele de fier, mucegaiul era ca acasa la el. E drept, nu peste tot, cineva era mereu pe faza sa stranga mizeria, sa stearga holul, insa se vede clar ca sunt ani de zile de cand se fac doar carpeli acolo unde e neaparata nevoie.

Piticii au conditii minime de a invata sa inoate insa sa vii acolo zi de zi si sa iti cladesti un viitor prin sport de performanta, mi se pare foarte greu.

Eu doar la o prima vedere am ramas cu un gust amar, daramite parintii ce vin mai des sau antrenorii, oameniii care vin zi de zi si lucreaza cu pasiune pentru a obtine din oameni simpli sa ii faca invingatori. Mi-ar placut mult de antrenorii de acolo, mai ales de unul dintre ei, un om care la prima vedere pare aspru insa corect cu piticii, fara indulcituri sau ocolisuri.

Camelia Potec are un afis mare pe un perete, ea a invatat mult timp aici. Insa sportul romanesc are nevoie de mult mai mult si sunt convinsa ca bani sa pot gasi, daca cineva s-ar implica mai mult, mai ales ca acum, exista sanse de a primi resurse din mai multe locatii, idei sa fie si oameni sa le puna in practica, bani pentru proiecte se pare ca sunt, sportivii nu uita niciodata de unde au pornit si sunt convinsa ca ar fi dispusi sa ajute.

In locatie exista si un bazin afara cu tribune, dusuri dar nu se foloseste inca, nu stiu din ce motive. In zona sunt multe terenuri private de fotbal, tenis si alte sporturi. Mi-a placut mult coltul asta de oras, mi-ar place sa fie si la Galati, intr-o zona fara prea multa circulatie astfel de conditii de agrement prin sport .

Miercurea fara cuvinte – Parc Cambrigde, Uk

Zi frumoasa de miercuri impreuna cu Carmen discutam prin imagini!

Baloane de sapun

Ce faci cand balonul tau de sapun se sparge? Cand iti pui in baloane de sapun: vise mici ce vrei sa creasca, gandurile realiste, mai negre, poate mai gri dar cu speranta ca vor creste, ca vor deveni ganduri bune, pline de optimism, bucurie si culoare…..si ele se sparg si totul se scurge in crapaturile asfaltului. Cum le aduni, cum inveti sa cresti din nou, cum te increzi din nou in ele, in baloanele de sapun?

Da…pun multe intrebari, un var gaseste mereu prilejul sa imi aduca aminte, cand eram mica puneam o gramada de intrebari si uneori mama completeaza, pai daca copilul nu a vorbit pana la 2 ani, trebuia sa recupereze pe parcurs nu??

Lumea mea mica incapea intr-un balon de sapun ori poate mai multe, le-as fi lasat sa zboare, sa creasca, sa imprastie bucurii, culori….

Cineva le-a spulberat si o data cu ele si pe mine, am permis inca o data sa am incredere, aiurea ca doare ingrozitor si nu am pastile pentru calmarea durerilor.

Nu caut solutii minune, ele nu exista.

Oameni frumosi – Ella

…acum cativa ani, sa fie deja vreo 3, cam prin momentul asta cunosteam o persoana feminina, ma aflam in Uk, Cambridge.

Ella e numele ei si datorita unui amic, mi-am facut curaj si am sunat-o. In general am fost invatata sa evit prieteniile cu oamenii din aceeasi natia cu a mea, pentru ca exista multa invidie, rautate si cate si mai cate, cand ma aflam in alta tara.

Ella are ceva mai multi ani decat mine si povesti de viata o sumedenie. Avand aceeasi reticenta in a cunoaste oameni noi, mi-a spus totusi sa ne vedem, m-a invitat in casa ei, sa stau in weekend si sa discutam despre cate-n luna si in stele. Mi s-a parut ca am fortat putin nota si ideea de a petrece noaptea in casa unui om necunoscut nu m-a incantat, dar am riscat, analizand riscurile, in caz de necompatibilitate gaseam un autobuz inapoi spre locul in care locuiam.

Ca sa se inteleaga, uneori nu sunt tolerata usor de cei din jur, am tendinta sa fiu pisaloaga, sa spun ce gandesc cu mai mult sau mai putina diplomatie, indiferent ca e de bine sau rau, clar am gura mare cand mi se pare ca am fost neindreptatita sau cei din jurul meu au fost lezati intr-un fel sau altul. Ca atare in timp prietenii pe care ii aveam s-au diminuat .

Nu aveam habar cum arata, amicul comun mi-a spus ca e o tipa focoasa, cam atat era in gandul meu. Am descoperit o tipa inalta cu parul lung roscat, parul era desfacut si purta ochelari, nu retin cu ce era imbracata, dar personal mi s-a parut superba. Si eu am uimit-o pe ea, prin inaltimea mea de 155 si chipul copilaros pe care il detin ;)) .

Sa va zic ca de atunci, aproape in fiecare zi noi am vorbit la telefon, cum gaseam portita libera, fugeam la ea? Mare lucru nu se intampla, eu ii faceam masaj, ea gatea, faceam cumparaturi, ne amuzam de povestile noastre, recunosc mai mult eu de ale ei si de multe ori ma trezeam si plangand, cand aflam prin ce minunatii a putut sa treaca.

Casa ei era a mea, tot ce avea impartea, daca ceva nu ii convenea, atunci pe loc aflam, un lucru pe care eu il gasesc a fi minunat, caci adevarul spus verde in fata, te poate ajuta sa gandesti mai obiectiv despre persoana ta, sau cu alte cuvinte, te poate ajuta sa iti vezi lungul nasului. Nu eram eu singura, cea care ii trecea pragul, ea mai avea prieteni buni, nu conta cand suna la usa sau la tel, ea deschidea senina si te asculta si oferea tot ce avea ea mai bun. Nu a cerut nimic in schimb, cel putin nu mie sau celor pe care i-am vazut eu. Insa a impus intotdeauna o doza de respect, incat mie, imi era rusine sa o mint sau sa ma prefac. Din cand in cand ma uit la pozele cu ea si mi se pare ca nu e locul meu acolo langa ea, ca ar trebui sa fie alta persoana, oricare.

Nu am un moment special de care sa imi amintesc, mi-a ramas in gand relaxarea pe care o simteam cand intram in casa ei, ma simteam mai linistita sau faptul ca imi placea sa ma uit la ea cand purta o discutie cu altcineva. Cand se uita in ochii mei, ma intimidam putin…

Ea are 2 copii, ceea ce facea, era mereu pentru ei, indiferent de oboseala sau probleme, gandul ei principal era la cei 2 pitici si la cum va fi viitorul cand ei ii vor fi alaturi. Au trecut 3 ani de atunci si in ciuda suferintelor avute, ea acum e impreuna cu baietii ei. Sper sa o regasesc fericita si iubita, caci merita din toata inima .

Poate ca nu sunt tocmai coerenta in exprimare, in ceea ce simt, dar omul de mai sus era un strain, care a riscat cu mine, dupa ce multi altii o dezamagisera, si mi-a oferit tot ce avea, fara a cere nimic in schimb. Si eu am dezamagit-o, insa eu am plecat pentru a-mi urma inima si pentru a-mi construi un echilibru in relatia pe care o am cu iubitul meu si cred ca a inteles lucrul asta.

Desi de la ea am contul de facebook, de cele mai multe ori nu gasesc cuvintele potrivite spre a i le spune. Imi e dor nespus de ea si as vrea sa cred ca la un moment dat ne vom revedea. Stiu ca indiferent cat de mult timp va trece, momentele petrecute impreuna nu vor fi uitate, va ramane mereu senzatia aia de bine, de armonie pe care o intalnim din cand in cand .

ps . amicul care o cunostea, de fapt nu stia nimic de ea, doar ca e o femeie care arata bine si locuieste in uk.

Oameni frumosi- Aziz

M-am gandit sa fac o lista cu oamenii frumosi care mi-au fost scosi in cale. Nu e o lista anume, e ceva ce pe moment imi amintesc.

In poze mai jos se afla Aziz, l-am intalnit in tren/tranvai, parea mai prietenos si m-am gandit sa il intreb cate bilete trebuie sa compostez pana la gara, acela fiind punctul central din care eu imi incepeam vizitarea orasului Amsterdam.Mi-a raspuns intr-o engleza stricata, am inteles, i-am spus multumesc si am dat sa ma asez pe scaun. M-a batut pe umar, si-a cerut scuze si a spus ca vrea sa ma vada, sa ma sune, i-am dat nr meu de tel si el a coborat. Eu stiam doar limba engleza, la prima intalnire cu el am aflat ca stie doar cateva cuvinte in engleza, intelegea si vorbea spaniola, olandeza si limbile lui de baza la care nu ma pricep. Acum regretam ca nu m-a prins microbul telenovelelor, imi prindea bine o limba straina in plus sa o stiu. Prima intalnire a fost la cinema – Ocean 11 dar nu am stat pana la sfarsit, eu trebuia sa iau copii de la scoala si doar drumul dura cel putin jumatate de ora. Nu mi s-a parut interesant, mai ales ca abia daca comunicam, mi-a trimis mesaje sa ies din nou cu el, dar am evitat sa ii raspund. El este de origina irakiana, crescut in India alaturi de fratii si surorile lui 4 sau 5 erau cu totii, plecat sa munceasca in alte tari de la 18 ani, in Olanda era stabilit de vreo 2 ani, dupa ce initial a stat in Portugalia. Pe mine oamenii straini ma speriau, mai ales ca pentru mine Olanda era prima tara straina pe care o vizitam, nu imi puteam permite sa fiu prietenoasa, neavand pe nimeni in jur cunoscut. Pana la urma am iesit cu Aziz si in fiecare zi in care ne vedeam, el imi facea un mic cadou, ciocolata, flori, bomboane, tricouri, cafea si totul mi le oferea cu un zambet ca in pozele de mai jos. Cu el am reusit sa invat putina olandeza, comunicam mult mai bine, jumate engleza – jumate olandeza si cand nu ne intelegeam, zambeam amandoi si abandonam. Pana la urma nu era musai sa vorbim. Cand i-am spus ca va trebui sa merg acasa, s-a intristat ingrozitor, zambetul lui mare abia daca il mai vedea. Deja isi imagina cum ar fi viata in 2. Am incercat sa ii explic ca eu nu tin la el ca un viitor partener ci doar ca la un prieten pe care as vrea sa il am alaturi mereu. Nu stiu cat a inteles.

Gateam impreuna, asa am gustat un peste oceanic incredibil de dulce, parca pusese zahar pe el, sau salata cu multe legume, branza si frunze de menta, o nebunie, sau branza in conserva mare de tabla care seamana putin a telemea, ori fructe coapte zemoase rodii sau mango. Se amuza cand ii spuneam ca nu stiu sa gatesc, la noi in casa mama a fost cea care a gatit mereu, rar tata si uneori sora mea, acum stiu si eu una alta, dar la 20 si ceva de ani, nu prea imi pasa.

Cand am plecat m-a ajutat cu tot, mi-a umplut geanta cu chestii dulci si tot ce mai avea el adunat pentru mine si am promis amandoi sa pastram legatura. Il invatasem sa scrie pe chat si pe email si totul parea mai simplu. Ajunsa acasa, mi-am dat seama ca nu ma voi mai intoarce in Olanda, i-am spus insa el spera sa vin inapoi, imi spunea des cum va incerca sa imi gaseasca de munca, era deajuns sa ma duc la el, totul se rezolva mai apoi cu bine. Mi-a placut gandul pentru un moment dar nu indeajuns de mult incat sa imi fac curaj. Nu era genul religios, nu tinea ca sotia lui sa poarte val sau parul acoperit ori sa fie altfel decat celalalte femei, vroia doar sa fie iubit si sa aiba o viata echilibrata. Incet, incet legatura s-a rupt, eu munceam, intram rar pe internet, el la fel. Imi doresc sa cred ca are o viata frumoasa si ca este iubit. Mi-a fost un mare sprijin si m-a facut sa inteleg ca oamenii straini, sunt uneori mai buni decat cei din familie. Mi-ar place sa ii revad zambetul in poze. Nu mai stiu nimic de el, am incercat sa il regasesc dar adresa de email nu mai pare folosita, facebook-ul are prea multi useri cu prenumele lui si inclin sa cred ca nu i-ar mai pasa.

Ps. Daca intalniti astfel de oameni cu suflet mare, faceti tot posibilul sa pastrati legatura cu ei, prin astfel de legaturi putem deveni mai puternici, mai curajosi.

Bucuresti – intr-o zi de iulie

In cazul in care nu v-am spus, mie imi place sa fac poze, multeee 😉 in cazul de fata am fost putin si pozata, nu am eu stare sa stau in poze, dar asta e o alta poveste. Acum un an sau poate doi, am vizitat capitala si mi-am permis sa umblu aiurea prin diverse locatii fara teama de timp.

ps. oamenii normali intr-o zi de vara poarta tricouri sau macar obiecte de imbracaminte cu maneci scurte, eu ma accidentasem pentru ca in ciuda culorii parului, uneori ma comport ca o blonda din bancurile cele mai stupide 🙂 si detineam la activ cicatrici foarte frumoase, m-am gandit sa nu sperii pe nimeni .

Cuvinte ratacite

….amintiri, regasiri

Era o data o insula, unde traiau toate sentimentele si valorile umane: Bunatatea, tristetea , Intelepciunea,
…. si ca toti ceilalti iubirea.
Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde si isi pregatira navele de plecare. Doar
Iubirea ramase pana in ultimul moment. Cand insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara
ajutor. Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise: “Bogatie ma poti lua cu
tine?” “Nu te pot lua, caci e prea mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.” Iubirea atunci
se hotara sa ceara ajutorul Orgolului, “Orgoliule te rog ma poti lua cu tine?” “Nu te pot lua Iubire, aici
totul este perfect, mi-ai putea strica nava.” Atunci Iubirea intreba Tristetea care trecea pe langa ea:
“Tristete te rog lasa-ma sa vin cu tine”. “Oh Iubire, raspunse Tristetea, sunt atat de trista incat trebuie
sa merg singura”. Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumita, incat nu auzi
ca este strigata.
Dintr-o data o voce spuse: “Vino Iubire te iau cu mine.” era un batran care vorbise. Iubirea se simti
atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira la
tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora batranului si intreba Cunoasterea:
“Cunoastere, imi poti spune cine ma ajutat?” “Era Timpul” raspunse Cunoasterea. “Timpul?” se intreba
Iubirea. “De ce tocmai timpul m-a ajutat?” Cunoasterea, plina de intelepciune ii respunse:
“Pentru ca numai Timpul este capabil sa inteleaga cat de importanta este Iubirea in viata.”

Miercurea fara cuvinte – Muntii Dobrogei & lacul Turcoaia

O noua zi de povestiri prin imagini, prilej oferit de Carmen.

Relaxare in Iasi city

Pentru ca aerul de Dunare nu imi mai era pe plac, vreo 2 – 3 zile respir aer de Iasi.

Galati – Iasi record la timp pe drum 6 ore aproape, in caz ca vrei sa va deplasati pe aceasta ruta, rog sa luati in calcul masina, ora si eventuale alte fitze precum aerul conditionat sau apropierea de oameni sau, sau ….

Cu aceasta ocazie am zarit dealurile Husiului, singura chestie misto din drumul asta.

Pana una alta, va doresc sa aveti sarbatori cu bine cu liniste si bucurii!

ps. autogara Dumony sucks !!!!

ps. Iasiul a capatat o noua conotatie pentru mine, de data asta una spirituala si voi avea mereu dorinta sa il revad.