Torquay – United Kindom

De maine incep un nou capitol, fara asteptari, fara cunostinte prea multe, intr-un oras superb.

Nu am reusit sa pozez casele, se intampla sa cobori sau sa urci un deal si in fata sa ti se deschida un deal plin de case frumos aliniate sau o vale cu acoperisuri  colorate de ploaie si gainat. Pescarusii sunt  primii aici mereu.  Nu sunt inca lamurita  de drumuri, cai de acces mai usoare sau multe alte lucruri insa am descoperit marea….. in mai multe versiuni si pozele le atasez aici.

M-am nascut sub o zodie de apa, am trait mereu aproape de ea si acum am ajuns intr-o locatie tot cu multa apa, sper sa imi poarte noroc.

Imaginile au fost surprinse sambata si duminica, vremea a fost minunata, in ciuda faptului ca vineri la Luton ploua cu galeata:)!

SAM_9397 SAM_9398 SAM_9399 SAM_9400 SAM_9401 SAM_9402 SAM_9404 SAM_9405 SAM_9406 SAM_9407 SAM_9411 SAM_9412 SAM_9417 SAM_9420 SAM_9422 SAM_9423 SAM_9424 SAM_9425 SAM_9426 SAM_9427 SAM_9429 SAM_9433 SAM_9435 SAM_9437

Uk – nebunie, vis sau …..

Dupa multe amanari si incercari de joburi diverse in minunatul meu oras, am ajuns din nou la ideea de acum ceva vreme, sa muncesc in United Kindom  sau Anglia sau Marea Britanie.

E simplu sa iti iei geanta si sa pleci :), parca nici biletul de avion nu pare asa scump, insa noi ca si romani inca nu avem drept de munca acolo.  Imi pare ciudat pentru ca acum vreme cand am stat si eu o perioada mai lunga, pakistanezii, indienii si toate rasele care seamana cu ei, erau ca acasa la ei, chiar cu mult peste englezi. Insa asta e situatia si  invat sa jonglez cu ceea ce am. Daca as fi mai curajoasa, as pleca sa muncesc la negru, dar imi e teama ca voi esua si ma intoarce acasa rapid.

Citesc pareri, discutii, legi, regulamente, liste de documente, alte pareri, alte discutii si tot asa.  Primesc oferte de la firma de recrutare, unele mai serioase, altele mai putin, incerc sa cantaresc  ofertele intre ele dar de multe ori imi iese cu eroare.

De indata ce pornesc pe un drum clar cu una din ele si  ajung in uk, revin cu detalii despre metoda mea, pana atunci  imi storc creierii, chinui calculatorul si sper sa zaresc si eu luminita aia care sa imi ofere claritate pe drumul ales.

Multa vreme nu mi-am permis luxul sa visez la un job in afara tarii, poate doar  alaturi de el, intr-o alta tara, a carei limba nu prea imi place, insa acum situatia s-a schimbat.

Partenerul a devenit istorie si realitatea de zi cu zi a ceea ce se intampla in orasul meu, m-au facut sa imi doresc sa  fug catre alte meleaguri. Nu ca ar fi cainii acolo mai prietenosi,ci doar pentru ca, sansele sunt mai mari de a realiza ceva ptr tine ca persoana, decat aici .

DSC00117 DSC00118 DSC00120 DSC00121

Relaxare in aer liber

Duminica  zi frumoasa de iunie, nici prea cald si nici prea frig, ne-am adunat doua masini si am ajuns la Lacul Vanatori sau lacul partidului se numea pe vremuri. Se plateste intrare, poti merge cu masina, exista si zone mai ferite, acolo unde am ajuns si noi, dar in acele zone nu e nimic amenajat, doar un gard chinuit si multe excremente de la multele animale, insa daca reusesti sa gasesti o zona mai ferita, poti avea o zi de relaxare fara muzici enervante sau priviri indiscrete.

Intrarea nu e scumpa  dar  nici nu se justifica foarte mult. Daca alegi sa stai in zona casutelor amenajate, exista toaleta stil turcesc, acum cativa ani erau complet neingrijite, era o adevarata aventura sa ai nevoie de toaleta  si sa iesi in conditii corespunzatoare din ea ( nas intreg, papucii curati), sa te schimbi intr-o astfel de locatie nici nu se pune problema, e un soi de mers pe sarma fara plasa de siguranta si cu nasul acoperit.  Ce mi se pare corect si de bun simt este ca sunt amenajate din loc in loc gratare, pentru a se evita focul facut intr-un loc nepermis. Apa din lac nu mai e demult potrivita pentru scaldat sau agrement, in alti ani, erau hidrobiciclete si vag imi amintesc ca parca erau si dusuri, bineinteles vorbesc de acum 10 ani aproximativ.

Una peste alta, noi am gasit un loc la o margine de padure, am admirat pe rand o turma de capre si de vaci,  ne-am bucurat de soare si ne-am cam speriat de ploaie, care totusi nu ne-a onorat cu prezenta pana in jur de ora 4, cand  norii negri ne-au cam amenintat si vantul si-a facut simtita prezenta, asa ca ne-am strans catrafusele rapid si am plecat cu norii dupa noi spre oras.  Mai o gluma, mai un gratar, cine a dorit si putin bronz, as mai vrea zile de astea, in care sa uiti de tine si sa te bucuri de putin aer curat.

SAM_9211 SAM_9212 SAM_9214 SAM_9215 SAM_9226

Piticul e o domnisoara tare dulce, lipicioasa si vorbareata(fata unor prieteni), in ultima poza se vad si norii rai ce ne-au gonit si catelul e al unor prieteni, tare dulce si el insa din pacate el si piticul nu prea s-au inteles, cainele vroia sa o pupe in felul lui si copila se speria de el .

ps. drumul pana la lac  din oras, e scurt dar mare grija ca e un drum ca dupa bombardamente, in apropiere se afla si alte locatii neamenajate pentru a va petrece ceva timp in aer liber.

Trotuarul public sau privat?!

Azi…inca o data m-am minunat de cat de “frumoasa” e tara noastra, respectiv orasul in care traiesc.

Se ia un colt dintr-un cartier relativ central, ceva seminte, pufuleti, tigari si ce iti mai vine in cap, iesi din casa, traversand strada si vis a vis de casa ta, te asezi pe trotuar si incepi si analizezi trecatorii, savurezi din tigara, pui o muzica, nu in casti bineinteles, care ar fi hazul…

Eventual inviti si rudele si vecinii, totul e mai misto in gasca de 10 -15 oameni adulti si copii, aaa nu e musai sa vorbesti frumos, din nou, care ar fi hazul, copilul de 5 ani trebuie musai sa stie in termeni de organe masculine/ feminine ce se intampla daca nu isi pune geaca pe el sau  daca nu sta cuminte.

Vroiam sa fac poza cu telefonul dar presimt ca imaginea s-a format din cuvintele de mai sus.  Sa mentionez totusi ca in zona aia(desi putine case) locuiesc multi oameni de etnie mai inchisa la culoare care au ca obiect de activitate in special vanzarea de flori, in coltul imediat apropiat de casa si trotuarul cu pricina.  De fapt cred ca trotuarul, desi e vis a vis de casa lor, le apartine in totalitate mereu, indiferent de  momentul din zi, noapte sau anotimp. Sincer ii inteleg, langa casa lor  spatiul de trecere al pietonilor este foarte mic, pot incape pe trotuar doar 2 oameni care trebuie sa se fereasca putin ca sa nu se atinga, deci ar fi fost prea greu sa se relaxeze acolo…

 

ps. ma doare ingrozitor de tare capul si azi am constatat ca am adunat o multime  de suparari, nervi, frustrari, caci am  vrut sa ma iau de antrenoarea de aerobic pentru ca nu imi ies pasii, deci posibil sa fi fost plina de nervi si cand am vazut cele de mai sus…

Baloane de sapun

SAM_5042 SAM_5043 SAM_5045 SAM_5047

 

Ce faci cand  balonul tau de sapun se sparge?   Cand iti pui in baloane de sapun:  vise mici ce vrei sa creasca, gandurile realiste, mai negre, poate mai gri dar cu speranta ca vor creste,  ca vor deveni ganduri bune, pline de optimism, bucurie si culoare…..si ele se sparg  si totul se scurge in crapaturile asfaltului. Cum le aduni, cum inveti sa cresti din nou, cum te increzi din nou in ele, in baloanele de sapun?

Da…pun multe intrebari, un var gaseste mereu prilejul sa imi aduca aminte, cand eram mica puneam o gramada de intrebari si uneori mama completeaza, pai daca copilul nu a vorbit pana la 2 ani, trebuia sa recupereze pe parcurs nu??

Lumea mea mica incapea intr-un balon de sapun ori  poate mai multe, le-as fi lasat sa zboare, sa creasca, sa imprastie bucurii, culori….

Cineva le-a spulberat si o data cu ele si pe mine, am permis inca o data sa am incredere, aiurea ca doare ingrozitor si nu am pastile pentru calmarea durerilor.

 

 

Nu caut solutii minune,  ele nu exista.

 

 

De zi cu zi!

  •  Aveti ochelari de soare?

Detin in momentul asta vreo 3-4 perechi cumparate, primite, colorate, gasite si parca totusi  nu  sunt indeajuns.Imi pare ca atunci cand imi pun ochelarii, lumea din jur a disparut in mare parte, is eu si soarele pana la punctul x unde trebuie sa ajung. Zilele trecute am avut o revelatie,  cei din jur te recunosc si cu ochelari de soare. Mie imi pareau ca is ca o masca, ii pun si time out, poti fi oricine. Da, cam atat de “cu capul ” is uneori. M-au salutat 3 oameni in 5 minute dupa ce ma bucuram de mersul pe strada cu ochelari din aceea   prin care nu se vede ca te uiti la cineva anume .

  • Dorinta neimplinita

Aseara mi-am dorit mult de tot sa vad un film romanesc  super bine vazut in alte tari, minunata organizare din cadrul locatiei de difuzare, m-a facut sa ma razgandesc. Imi doream macar un petec de iarba pe care sa te poti aseza si privi in voie. In schimb erau cateva scaune, poate 50 la numar si lume, cu mult peste numarul de scaune, sa stai pe langa ele era imposibil sa vezi si la  ecran, ramanea doar optiunea in picioare. Acum imi doresc sa il gasesc pe internet, daca cineva are vreo sugestie, o accept cu bucurie.

Filmul e Pozitia Copilului – Child’s Pose.

E de apreciat  ca multa lume isi dorea sa viziteze muzeele din oras, putine la numar, dar cel putin cel din urma si cel mai mare, muzeul de arta, avea multi  admiratori si bonus targ de lucruri frumoase facute de maini pricepute.

  • Directii, indrumari

Nu stiu incotro, care imi e drumul si de ce e musai sa  duc in spate si sa adun constant suferinte si suparari.  Speram sa  fiu aproape de un echilibru dar pare mult prea departe de mine. Ceea ce imi doresc sau vreau pare de domeniul sf-ului, chiar daca comparativ cu altii,  e ceva extrem de simplu.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=08DjMT-qR9g&w=560&h=315]

Oameni frumosi – barbatul din viata mea

…..ne-am cunoscut acum 6 ani, daaaa,  cu o gramada de timp in urma. Nu am idee cand a trecut si daca am facut ceva anume in acest interval, am mai crescut,  am facut si multe prostii, sincer nici nu imi vine sa cred ca am reusit sa ramanem impreuna, dupa toate prin cate am trecut.

El s-a plimbat, eu m-am plimbat, cel mai mult totusi s-a plimbat el. Impreuna mai putin, impreuna ne-am plimbat prin tara,  povestea oficiala era ca stam undeva prin oras si cea neoficiala ne-a gasit in judetul  Vrancea sau la Targu Ocna, Slanic Moldova, Iasi. La Bacau cred am mancat la un plimba tava misto, mi-a ramas aroma in gand dar nu mai retin ce anume am mancat.

Am vazut si muntele, m-am dat linistita cu sania, nimeni nu vroia sa mi-o ia, doar ca el nu s-a dat cu mine :(, cica nu era echipat corespunzator. Ce ii drept, cand plecam de acasa, mereu era pe fuga si echipamentul de multe ori ramanea in sifonier.  Si vulcanii noroiosi i-am vazut impreuna cu el.

Apoi a plecat departe si ne vedeam din ce in ce mai rar.  Am varsat multe lacrimi ca sa pot pastra vie dragostea dintre noi.  Uneori zic ca e prea mult, alteori imi pare echitabil. Insa am crescut, pas cu pas am invatat  ca daca iubesti, trebuie sa stii ce insemna si suferinta, ele vin impreuna. Expresia ” te iubesc”   imi pare banala uneori, pentru ca am  inteles cu greu ca nu e deajuns, cuvintele nu ajuta intotdeauna, e nevoie si de fapte si au venit si ele.  Sub forma de un elefant perna rosu, tocmai bun de strans in brate dupa ce pleaca.

El nu vorbeste mult, uneori chiar foarte putin comparativ cu mine si lucrul asta uneori e tare enervant, dar am invatat sa si tac, sa ma bucur de momentele de tacere in doi dar s-a obisnuit sa ma surprinda, ca sa fie sigur ca voi fi tacuta imediat dupa surpriza si multe regasiri s-au petrecut fara sa am habar. Ma trezeam pe faleza  Dunarii ca aparea el, stiind ca e la mii de km departare sau ca  ma asteapta  in statia de autobuz din Uk, Cambridge sau ca era la usa cu un buchet de flori in mana(uneori chiar  doua buchete).

Sunt mici dar mari dovezi de afectiune si pentru asta eu il iubesc. Chiar daca  ziua mea de nastere e uneori un mister pentru el  ori ziua de nume, care e si pentru el personal motiv de sarbatoare.  Cumva se revanseaza el.

Plimbarile le-am reluat, am vazut putin din Londra, Cambridge, Milano, Cracovia,  Bellagio, uneori cu bataie de cap, cu dureri de cap, de picioare  dar impreuna.

Pana la urma cred ca asa e drumul in doi, cu clipe de bucurie mai mici, mai mari, mai dese, mai rare, nu e la fel la toata lumea, pentru ca noi nu semanam intre noi, suntem diferiti si in fiecare zi  invatam cum sa comunicam mai bine unul cu celalalt.

Inca vreau multe de la noi, vreau sa luam lectii de dans, sa ma lase pe spate si apoi sa ma invarta si eu sa raman pe pozitii, vreau   sa descoperim lumea in  doi si sa adunam in geanta experiente noi de viata. Nu va fi simplu dar ce a fost mai greu cred ca a cam trecut.

Va mai urma….SAM_1184

Oameni frumosi – Ella

…acum cativa ani, sa fie deja vreo 3, cam prin momentul asta  cunosteam o persoana feminina,  ma aflam in Uk, Cambridge.

Ella e numele ei si datorita unui amic, mi-am facut curaj si am sunat-o.  In general am fost invatata sa evit prieteniile cu oamenii din aceeasi natia cu a mea, pentru ca exista multa invidie, rautate si cate si mai cate, cand ma aflam  in alta tara.

Ella are ceva mai multi ani decat mine si povesti de viata o sumedenie. Avand aceeasi reticenta in a cunoaste oameni noi, mi-a spus totusi sa ne vedem, m-a invitat in casa ei, sa stau in weekend si sa discutam despre cate-n luna si in stele.  Mi s-a parut  ca am fortat putin nota si ideea de a petrece noaptea in casa unui om necunoscut nu m-a incantat, dar am riscat, analizand riscurile, in caz de necompatibilitate  gaseam un autobuz  inapoi spre  locul in care locuiam.

Ca sa se inteleaga, uneori nu  sunt tolerata usor de cei din jur, am tendinta sa fiu pisaloaga, sa spun ce gandesc cu mai mult sau mai putina diplomatie, indiferent ca e de bine sau rau, clar am gura mare cand mi se pare ca am  fost neindreptatita sau cei din jurul meu au fost lezati intr-un fel sau altul. Ca atare in timp prietenii pe care ii aveam s-au diminuat .

Nu aveam habar cum arata, amicul comun mi-a spus ca e o tipa focoasa, cam atat era in gandul meu.  Am descoperit o tipa inalta cu parul lung roscat, parul era desfacut si purta ochelari, nu retin cu ce era imbracata, dar personal mi s-a parut superba.  Si eu am uimit-o pe ea, prin inaltimea mea de 155 si  chipul copilaros pe care il detin ;)) .

Sa va zic ca de atunci, aproape in fiecare zi noi am vorbit la telefon, cum gaseam portita libera, fugeam la ea?  Mare lucru nu se intampla, eu ii faceam masaj, ea gatea, faceam cumparaturi, ne amuzam de povestile noastre, recunosc mai mult eu de ale ei si de multe ori ma trezeam si plangand, cand aflam prin ce minunatii a putut sa treaca.

Casa ei era a mea, tot ce avea impartea, daca ceva nu ii convenea, atunci pe loc aflam, un lucru pe care eu il gasesc a fi minunat, caci adevarul spus verde in fata, te poate ajuta sa gandesti mai obiectiv despre persoana ta, sau cu alte cuvinte, te poate ajuta sa iti vezi lungul nasului. Nu eram eu singura, cea care ii trecea pragul,  ea mai avea prieteni buni,  nu conta cand suna la usa sau la tel, ea deschidea senina si te asculta si oferea tot ce avea ea mai bun. Nu a cerut nimic in schimb, cel putin nu mie sau celor pe care i-am vazut eu. Insa a impus intotdeauna o doza de respect,  incat mie,  imi era rusine sa o mint sau sa ma prefac. Din cand in cand ma uit la pozele cu ea si mi se pare ca  nu e locul meu acolo langa ea, ca ar trebui sa fie alta persoana, oricare.

Nu am un moment special de care sa imi amintesc, mi-a ramas in gand relaxarea pe care o simteam cand intram in casa ei,  ma simteam mai linistita sau faptul ca imi placea sa ma uit la ea cand purta o discutie cu altcineva. Cand se uita in ochii mei, ma intimidam putin…

Ea are 2 copii, ceea ce facea, era mereu pentru ei, indiferent de oboseala sau probleme, gandul ei principal era la cei 2  pitici si la cum va fi viitorul cand ei ii vor fi alaturi.  Au trecut 3 ani  de atunci si in ciuda  suferintelor avute, ea acum e impreuna cu baietii ei. Sper sa o regasesc fericita si iubita, caci merita din toata inima .

Poate ca nu sunt tocmai coerenta in exprimare, in ceea ce simt, dar omul de mai sus era un strain, care a riscat cu mine, dupa ce multi altii o dezamagisera, si mi-a oferit tot ce avea, fara a cere nimic in schimb. Si eu am dezamagit-o, insa eu am plecat pentru a-mi urma inima si pentru a-mi  construi un echilibru  in relatia pe care o am cu iubitul meu si cred ca a inteles lucrul asta.

Desi de la ea am contul de facebook, de cele mai multe ori nu gasesc cuvintele potrivite spre a i le spune. Imi e dor nespus de ea si as vrea sa cred ca la un moment dat ne vom revedea. Stiu ca indiferent cat de mult timp va trece, momentele petrecute impreuna nu vor fi uitate, va ramane mereu senzatia aia de bine, de armonie pe care o intalnim din cand in cand .

DSC00130

ps . amicul care o cunostea, de fapt nu stia nimic de ea, doar ca e o femeie care arata bine si locuieste in uk.

Oameni frumosi- Aziz

 

M-am gandit  sa fac o lista cu oamenii frumosi  care mi-au fost scosi in cale. Nu e o lista anume, e ceva ce pe moment imi amintesc.

In poze mai jos se afla Aziz, l-am intalnit in tren/tranvai, parea mai prietenos si m-am gandit sa il intreb cate bilete trebuie sa compostez pana la gara, acela fiind punctul central din care eu imi incepeam vizitarea orasului Amsterdam.Mi-a raspuns intr-o engleza stricata, am inteles, i-am spus multumesc si am dat sa ma asez pe scaun. M-a batut pe umar, si-a cerut scuze si a spus ca vrea sa ma vada, sa ma sune, i-am dat nr meu de tel si el a coborat. Eu stiam doar limba engleza, la prima intalnire cu el am aflat ca stie doar cateva cuvinte in engleza, intelegea si vorbea spaniola, olandeza si limbile lui de baza la care nu ma pricep.  Acum regretam ca nu m-a prins microbul telenovelelor, imi prindea bine o limba straina in plus sa o stiu. Prima intalnire a fost la cinema –  Ocean 11 dar nu am stat pana la sfarsit, eu trebuia sa iau copii de la scoala si doar drumul dura cel putin jumatate de ora. Nu mi s-a parut interesant, mai ales ca abia daca comunicam, mi-a trimis mesaje sa ies din nou cu el, dar am evitat sa ii raspund.  El este de origina irakiana, crescut in India alaturi de fratii si surorile lui  4 sau 5 erau cu totii, plecat sa munceasca in alte tari de la 18 ani, in Olanda era stabilit de vreo 2 ani, dupa ce initial a stat in Portugalia. Pe mine oamenii straini ma speriau, mai ales ca pentru mine Olanda era prima tara straina pe care o vizitam, nu imi puteam permite sa fiu prietenoasa, neavand pe nimeni in jur cunoscut.  Pana la urma am iesit cu Aziz si in fiecare zi in care ne vedeam, el imi facea un mic cadou, ciocolata, flori, bomboane, tricouri, cafea si totul mi le oferea cu un zambet ca in pozele de mai jos.  Cu el am reusit sa invat putina olandeza, comunicam mult mai bine, jumate engleza – jumate olandeza si cand nu ne intelegeam, zambeam amandoi si abandonam. Pana la urma nu era musai sa vorbim. Cand i-am spus ca va trebui sa merg acasa, s-a intristat ingrozitor, zambetul lui mare abia daca il mai vedea. Deja isi imagina cum ar fi viata in 2. Am incercat sa ii explic ca eu nu  tin la el ca un viitor partener ci doar ca la un prieten pe care as vrea sa il am alaturi mereu.  Nu stiu cat a inteles.

Gateam impreuna, asa am gustat un peste oceanic incredibil de dulce, parca pusese zahar pe el, sau salata cu multe legume, branza si frunze de menta, o nebunie, sau branza in conserva mare de tabla care seamana putin a telemea, ori fructe coapte zemoase  rodii sau mango.  Se amuza cand ii spuneam ca nu stiu sa gatesc, la noi in casa mama a fost cea care a gatit mereu, rar tata si uneori sora mea, acum stiu si eu una alta, dar la 20 si ceva de ani, nu prea imi pasa.

Cand am plecat m-a ajutat cu tot, mi-a umplut geanta cu chestii dulci si tot ce mai avea el adunat pentru mine si am promis amandoi sa pastram legatura.  Il invatasem  sa scrie pe chat si pe email si totul parea mai simplu. Ajunsa acasa, mi-am dat seama ca nu ma voi mai intoarce in Olanda, i-am spus insa  el spera sa vin inapoi, imi  spunea des  cum va incerca sa imi gaseasca de munca, era deajuns sa ma duc la el, totul se rezolva mai apoi cu bine. Mi-a placut gandul pentru un moment dar nu indeajuns de mult incat sa imi fac curaj.  Nu era genul religios, nu tinea ca sotia lui sa poarte val sau parul acoperit ori  sa fie altfel decat celalalte femei, vroia doar sa fie iubit si sa aiba o viata echilibrata. Incet, incet legatura s-a rupt, eu munceam, intram rar pe internet, el la fel.  Imi doresc sa cred ca are o viata frumoasa si ca este iubit. Mi-a fost un mare sprijin si m-a facut sa inteleg ca oamenii straini, sunt uneori mai buni decat cei din familie.  Mi-ar place sa ii revad zambetul in poze. Nu mai stiu nimic de el, am incercat sa il  regasesc dar adresa de email nu mai pare folosita, facebook-ul are prea multi useri cu  prenumele lui si inclin sa cred ca nu i-ar mai pasa.

100_0361

Picture 063 Picture 164

 

 

 

Ps. Daca intalniti astfel de oameni cu suflet mare, faceti tot posibilul sa pastrati legatura cu ei, prin astfel de legaturi putem deveni mai puternici, mai curajosi.

 

 

Cuvinte ratacite

….amintiri, regasiri

 

Era o data o insula, unde traiau toate sentimentele si valorile umane: Bunatatea, tristetea , Intelepciunea,
…. si ca toti ceilalti iubirea.
Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde si isi pregatira navele de plecare. Doar
Iubirea ramase pana in ultimul moment. Cand insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise sa ceara
ajutor. Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise: “Bogatie ma poti lua cu
tine?” “Nu te pot lua, caci e prea mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.” Iubirea atunci
se hotara sa ceara ajutorul Orgolului, “Orgoliule te rog ma poti lua cu tine?” “Nu te pot lua Iubire, aici
totul este perfect, mi-ai putea strica nava.” Atunci Iubirea intreba Tristetea care trecea pe langa ea:
“Tristete te rog lasa-ma sa vin cu tine”. “Oh Iubire, raspunse Tristetea, sunt atat de trista incat trebuie
sa merg singura”. Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumita, incat nu auzi
ca este strigata.
Dintr-o data o voce spuse: “Vino Iubire te iau cu mine.” era un batran care vorbise. Iubirea se simti
atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira la
tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora batranului si intreba Cunoasterea:
“Cunoastere, imi poti spune cine ma ajutat?” “Era Timpul” raspunse Cunoasterea. “Timpul?” se intreba
Iubirea. “De ce tocmai timpul m-a ajutat?” Cunoasterea, plina de intelepciune ii respunse:
“Pentru ca numai Timpul este capabil sa inteleaga cat  de importanta este Iubirea in viata.”

IMAG0032

IMAG0035