Cu multa vreme in urma am aparut in casa noastra, o masina de cusut pe nume Ileana.
Nu stiu anume cand, dar pe masura ce cresteam, ea parea prietenul de nadejde al mamei si al surorii. Posibil sa aiba in jur de 30 de ani ori ceva mai mult in plus…. Nu imi amintesc sa fi fost noua, dar stiu ca deseori avea nevoie de atentie, sa fie unsa, piesele sa ii fie schimbate, nu se gaseau usor, apelam la cunostintele care mergeau in talcioc, mama era mesterul Manole de cele mai multe ori si stia ce curea sa cumpere sau unde s-a impotmolit.
Se intampla des ca masina de cusut sa manance sau sa bea, sa primeasca diverse desene sau picturi abstracte cu cerneala, cariori, chiar si sculpturi in lemn cu compasul. Tentativele de hartuire si accidentare au fost surprinse si reparate, eu luandu-mi adesea mustrari si pedepse.
Mama a dorit sa ne invete pe mine si sora mea sa coasem la masina, sa stim singure sa ne descurcam in cazul in care e musai ca un pantalon sa fie scurtat sau are nevoie de un petec. Lucru extrem de necesar chiar si acum, pentru ca magazinele inca nu realizeaza ca nu toti oamenii sunt la fel de inalti.
Am reusit sa invat sa imi cos cate un nasture, sa insailez ceva, sa cos chestii mici, dar nu am avut rabdare prea multa, chiar si acum, daca am ceva mai delicat de reparat, caut sa cer ajutor, ca sa nu stric lucrul respectiv.
Eu i-am dat mamei, cel mai mult de treaba, nu stiu de ce, dar pantalonii mei erau mereu facuti din materiale ce nu rezistau la intalnirea cu asfaltul. Asa se face ca genunchii meu erau mereu juliti si mama capata experienta in petice si alegerea de materiale speciale pentru tarat pe pamant. Normal ca vroiam inimioare, stelute si petice care sa nu iasa prea mult in evidenta. Dintre noi doua sora mea a deprins indeletnicirea si nu a durat mult pana cand si-a cumparat propria ei masina, mult mai performanta decat cea a mamei. Ea mergea pe ideea de tipare, ca sa fie sigura ca va invata in timp sa aproximeze si sa nu iroseasca material, s-a abonat la reviste si chiar si acum e fan reviste de specialitate, chiar daca nu mai are timpul necesar pentru inovatii. Eu rasfoiesc cu drag revistele, se intampla rar sa aleg un anume model si apoi intervine cenzura surorii, de altfel binevenita si foarte obiectiva. Astfel incat renunt la ideea mea rapid.
De mine nu s-a lipit informatia primita de la mama, mie imi placea sa tai materialul, sa fac haine la papusi, bineinteles nu din resturi, ci din valul ala mare de material. Eram pe cale sa tai din rochia mamei de mireasa, eram convinsa ca nu mai are ce face cu ea, noroc ca m-a vazut si m-a lamurit intr-o mare viteza ca decizia mea nu este cea mai potrivita. Mult timp nu am mai avut voie sa ma ating de foarfeca.
Recent, mergand in vizita acasa, am realizat, ca anii s-au dus prea repede si mama are nevoie de o masina noua care sa ii fie de ajutor, Ileana avand multe capricii, materialul de blugi nu ii place, materialele elastice nu ii plac, ba chiar uneori nici simplu material de bumbac nu ii este pe plac, ocupa cam mult loc si necesita multa lumina cand doresti sa faci ceva anume la ea si ochii mamei nu mai sunt ca pe vremuri. Plus ca cerintele mele au devenit mai deosebite, acum as vrea sa imi faca o patura, pled, pilota. Nu una cu implutura ci o patura mai speciala, facuta din tricourile mele, tricouri cu mesaje speciale sau cu imprimeuri simpatice. Detin tricouri cu Mickey Mouse, Minnie Mouse, gasca Disney, chipuri zambitoare, mesaje deosebite: “Misto tricoul? Sa il vad ud!!”, “Good girl, gone bad” si multe altele, dar in general mai ales desene animate.
Tricourile se strica rapid, asa ca ce metoda mai buna decat sa le pastrez mai aproape de mine inca multi ani la rand decat aceasta in care le transform intr-un lucru folositor. Mama are deja experienta, a facut nepoatei o paturica din resturile unui sac de dormit.
Inspiratia pentru patura mi-a venit de aici, Pinterest fiind situl meu de taina pentru tot ce imi trece prin cap. Totusi tricourile cu mesaje electorale nu isi vor avea locul aici. Deja m-am apucat sa pun deoparte tricourile ce vor fi sacrificate , plus colectia ramasa acasa, acele tricouri care le pastrez in speranta ca voi slabi, ma voi ingrasa sau voi reusi sa obtin din nou albul imaculat la un tricou ce a ajuns la o nuanta de gri constant. Ramane sa aleg materialele ce vor ajuta la imbinarea tricourilor, apoi sa facem masuratori si nu, nu voi taia eu, voi lasa aceasta indeletnicire pe mana celei care se pricepe la asa ceva, nu de alta, dar vreau sa iasa ceva de calitate, nu mai mai joc cu papusi de ceva vreme.
Ca sa aflu ce i s-ar potrivi mamei, a trebuit sa invat, cate ceva amanunte tehnice cum ar fi cum sa faci cusatura dubla, ce fel de ata, ce fel de piciorus, ce face suveica, etc :
Nu, nu am devenit experta, insa daca apare vreo problema la masina de cusut, eu va trebui sa o rezolv, mama nu isi mai bate capul cu chestiuni tehnice asa fine.
Mi-a trebuit ceva vreme sa ma hotarasc ce anume sa aleg, am ales un magazin de electrocasnice cu o oferta bogata, apoi m-am apucat de citit. Mi-am ales tinta : 
Masina de cusut Brother cu diverse specificatii, indicatii, scopuri, aici inca mai de lucrat alaturi de mama, ea va avea cuvantul final, ea fiind utilazatorul principal. Urmeaza sa vedem ce va spune, dar mi-ar place sa o surprind de ziua ei in iunie cu un astfel de cadou. Nu stiu alti parinti cum sunt, dar ai mei insista sa nu le mai cumpar cadouri, insa nu pot face asta, macar mici surprize din cand in cand avem cu totii nevoie, mai ales, ei ca parinti.
Mama mea are maini magice, mereu a facut ceva util pentru casa chiar si atunci cand statea, de fapt, atunci ea croseta, sau imbina mileuri, sau se uita dupa modele noi cu care sa decoreze casa. Cred ca a invatat de la bunica, bunica care ne-a facut la toti nepotii sosete, manusi, fulare si cate si mai cate. Eu una nu am mostenit calitatile de mai sus dar mi-ar place sa ajung sa ii ofer bucuria unei noi masini de cusut, ca semn de multumire pentru munca de pana acum .
Sursa poze: markeonline.ro , pinterest.com/smilingelfa/doityourself-stuff/ Acest articol a fost scris pentru SuperBlog spring 2015