Tag: delaco

Un dar

A fost o vreme cand am avut 20 de ani si aproape nici o grija. Am reusit sa imi conving parintii sa dau un mic baieram in cinstea anilor impliniti, pentru ca la 18 ani nu am reusit sa fac prea mult tam tam. S-au depus multe resurse de timp, bani, efort si intr-un final au rezultat multe dulciuri, saratele si alte bucate apetisante :

  • rosii umplute cu crema de branza pufoasa
  •  ardei  umpluti cu branza  dulce si pateu,
  • castravete cu  crema de branza pufoasa
  • rulada de pui cu branza dulce,
  • salamuri,  sunca,
  • tort mareeee, frumos si gustos,
  • prajitura cu visine ( preferata mea),
  • saratele, piscoturi,
  • sucuri, apa, bere si cred ca aveam si vin de tara. Cam asta a fost meniul.

Casa era curata, rochia mea era noua, eu nu mai eram pufoasa ( sala, serviciu, plus ca ziua mea e vara deci implica multa transpiratie fara nici un efort uneori ), chiar aveam un super decolteu, afisat doar cu aceasta ocazie, familia era acasa, totul era pregatit  sa vina invitatii.

Prieteni, colegi, au venit  la chemarea mea, mare bucurie mare, emotii pe capul meu, fiecare si-a gasit locul in vastul apartament de doua camere plus balcon  si toti pareau a se simti bine.   La un moment dat una din colegele mele de liceu ma roaga sa am grija cu cadoul oferit de ea, era mare, fosnaitor, am presupus ca mi-a adus o vaza pentru flori, clar trebuia sa am grija unde sa o pun. Nu intelegeam cadoul,  desi apreciez mult florile, insa la 20 de ani, nu adunam gramezi asa multe, incat sa am nevoie de o  vaza atat de mare. Dar am multumit frumos si am intentionat sa duc cadoul undeva, sa il pun bine, ca sa reziste pana a  doua zi.  Colega m-a oprit si m-a rugat sa ma uit in cutie, asa ca m-am apucat sa il desfac.La vederea continutului nu am reusit sa articulez cateva secunde vreun sunet,  insa am reusit sa scot ce era in cutie.

Am primit in dar o pufosenie de catel, setter irlandez, de fapt cea mai pufoasa si dulce catelusa,  care ulterior a primit numele de Bella.

Am trecut prin multe stari :  uimire, bucurie , tema insa m-am oprit cateva minute si am pus gandurile pe pauza, cat am tinut pufosenia in brate. Era mica, speriata si cred ca tot ce isi dorea, era sa doarma.  Petrecerea mea nu era locul potrivit pentru asa ceva.  Am reusit cu ajutorul tatalui sa ii realizam o lesa temporara si ghici cine i-a oferit catelusei prima plimbare pe afara?  Tatalui meu, care la prima vedere si uneori si la a doua, pare a fi mai scortos si dur. Asa ca la 12 noaptea tata plimba catelul pe langa bloc, insa fara nici un succes notabil, catelusa dezvoltase o pasiune in a-si face nevoile in casa, lucru descoperit de noi, mult mai tarziu.

Petrecerea a continuat si  a fost un  mare succes, marturie stau si acum pozele pe hartie. Inca nu exista varianta digitala de fotografie, telefoanele mobile erau destul de rare, scumpe si mari, nici vorba ca telefonul sa faca poze pe atunci.Darul primit m-a facut sa fiu mai responsabila, insa Bella a trebuit sa mearga la o alta familie, cu o casa mai mare  si timp de rasfat mai mult, pentru ca la noi in casa nu se putea creste un catel de talie inalta, cata vreme toti din casa mergeam la serviciu.  Daca vreodata va ganditi sa oferiti in dar un animal, analizati bine situatia locativa si timpul viitorului proprietar.  Altfel au de suferit ambele parti si cel mai mult animalul, care nu are nici o vina.

Partile mele pufoase s-au diminuat mult dupa petrecere, catelusa avea energie multa si cineva trebuia sa alerge dupa ea.

In caz ca ati planuit sa slabiti si nu vreti sa apelati la o dieta anume, luati-va un caine si mancati multa crema de  branza pufoasa si  kilogramele vor disparea rapid.

 

 

Acest articol a fost scris pentru  Spring Super Blog 2017

Declaratie de amor alimentar

Are cineva un aliment preferat pe care l-ar putea consuma la orice ora din zi, noapte indiferent de situatie?

Mi-ar place sa imi amintesc primele momente in care parintii m-au ajutat sa descopar alimentul minune dar nu stiu momentul cheie. Mi s-a povestit ca am avut multe probleme de sanatate, fragmente vagi imi vin in minte:

-cum ar fi momentul sarbatorilor de iarna, eu sub masa, cu regim alimentar strict, fara grasimi, fara amestecuri de alimente, fara sare, pe furis cum bagam degetul in solnita ca sa simt ceva gust al mancarurilor, fiind satula de cartofi cu unt, orez, morcovi si alte mancaruri fara nimic in ele, problemele mele erau grave, dar aveam 6-7 ani, nu le realizam eu prea mult, mergeam la injectia cu antibiotic cu sania… ;))

Cam de pe atunci am si primele amintiri cu branza, se gaseau mereu resurse prin care branza era prezenta in alimentatia noastra, in ciuda faptului ca totul se cumpara cu ratie, pe sub mana sau pe datorie, cand spun totul ma refer la alimentele de baza : lapte, oua, carne si produsele adiacente lor, chiar si fructele, e drept mai mult cele care cresteau in alte tari precum portocalele sau bananele.

In anii aceea, sa ai pe cineva la tara, reprezenta aur curat si noi aveam, rudele mamei intr-o parte de tara, rudele tatalui in alta parte si din fiecare lor din cand in cand primeam ceva din bunatatile lor.

Astfel am descoperit ca:

-branza dulce de vaca e delicioasa cu putina sare si un strop de smantana

– branza de oi cu mamaliga e o delicatesa rara.

– branza sarata de vaca(telemea) cu rosii, castraveti, ardei e ca o petrecere plina de savoare.

-branza de capra sau amestec (branza feta) cu mamaliga sau cu legume ori cu paine prajita si ceapa e binevenita in orice moment al zilei.

– cascavalul afumat e sublim pe o felie de paine prajita sau presarat  peste o salata.

– branza dulce de vaca in amestec cu alte ingrediente poate deveni o prajitura cu branza  minunata, pe care nu ai vrea sa o imparti cu nimeni.

–miez de branza(oaie, vaca, amestec) intr-un invelis de mamaliga, putin tinuta pe tabla de la soba……..sublim.

Pentru a avea pe parcursul intregului an, mama are o reteta speciala de a pune branza la saramura, pentru ca fetele ei sa aiba mereu optiunea de a avea  ce manca,  eu si sora mea avand fiecare diverse pretentii si mofturi la mancare, ea nu mananca peste, eu nu mancam ciuperci,  amandoua nu suportam ciorba de burta, mai nou eu am inceput sa o gust si multe alte exemple.

Branza ramanea aliatul mamei pentru a avea grija ca noi sa mancam indiferent de mofturi, chiar si acum amandoua avem grija indiferent unde ne aflam, sa avem macar un soi de branza in frigider. Personal  am acum in frigidder detin branza feta si branza tartinabila si ceva legume pentru a fi combinate. Surorii mele ii place branza mucegaita, eu nu o pot intelege(inca) dar mai incerc.  Cascavalul nu e preferatul meu dar nu il refuz, incepe sa devina preferatul nepoatei, ea inca nu adora branza precum  mama ei  sau matusa ei .

Mai nou am aflat o noua combinatie branza cedar cu mar,  iese o combinatie de zile mari, desi la inceput mi s-a parut tare ciudata ideea.

La fel de ciudata mi se pare branza telemea pe o felie de paine peste care se pune gem, insa varul meu o consuma cu atata bucurie incat nu o sa nu uit vreodata combinatia, am incercat-o, nu imi place, dar ramane bucuria de a-l vedea pe el cum savura momentul.

Uneori la targurile din oras  vin comercianti cu diverse amestecuri de branza cu nuci si cu marar imi amintesc ca am gustat si mi-a placut mult, restul combinatiilor nu mi le amintesc, dar mirosurile, vai, imi doream sa raman acolo, sa vand in locul lor alimentul minune.

Acasa am descoperit un soi de ardei mici umpluti cu o branza moale (ganola?) asemanatoare branzei mascarpone, ardei copti picanti si tinuti in ulei, felul in care ardeiul umplea gura cu o aroma  iute  dulce ca apoi sa iasa branza  si sa schimbe balanta  gustului mai mult catre dulce……hmmm ceva aproape de perfectiune.

Si totusi ideea de la care am pornit este faptul ca eu  sunt fan branza, in cazul in care nu am fost indeajuns de clara in randurile de mai sus. Sunt deschisa la  diverse combinatii, nu refuz dar  imi voi argumenta motivul pentru care as vrea sa incerc si a doua oara amestecul sau de ce nu mai vreau sa aud despre el.

Aduceti branza la mine, voi avea grija de ea si o voi savura pana la ultima farama.

 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013.

 

 

–