A fost o data ca niciodata, un sat mic la poalele muntilor, inconjurat de paduri si ape. Satul era renumit din mai multe motive, bastinasii pastrau traditiile vechi in aproape toate lucrarile de zi cu zi, casele ca pe vremuri decorate si pentru felul oamenilor de a fi gazde primitoare pentru toti cei care ajungeau in sat.
Lucrarile de zi cu zi rareori se opreau, doar duminica fiind zi de odihna dar uneori si in aceasta zi sfanta, se mai faceau mici treburi. Satenii isi castigau traiul din vanzarea obiectelor facute de ei din lut, din fire textile traditionale, din mestesugul fierului si prin realizarea de mancaruri .
Organizarea si impartirea sarcinilor de munca, precum si rezolvarea diverselor probleme intre oameni cadea in sarcina batranilor satului. Batrani care la randul lor au fost si ei mesteri in diverse domenii si care acum fizic nu mai puteau face tot ce poate un om tanar. Insa aveau perspectiva, experienta de viata,stiau exact ce efort trebuie depus si cand pentru a beneficia de progres, bani, viitor si un trai mai bun.
De ceva vreme batranii primeau plangeri de la diversi sateni, munca nu mai mergea ca pe roate, apareau probleme des, la sfarsit de zi abia reuseau sa numere cateva produse gata, desi pe zi in mod normal se realiza mult mai mult. Productia scadea pe zi ce trece si nu se gasea o explicatie clara. Oamenii veneau la munca dar nu se intelegea de ce nu se putea pastra ritmul productii ca si pana acum . Intradevar satul era mic, dar profitul fiecarei familii, era in oale, ulcele, bluze, fuste, covoare, sabii, iatagane, dulceturi, conserve. Totul avea un ritm bine pastrat care functiona perfect, pana acum……
S-au adunat batranii si au trecut la analize, discutii si tot felul de presupuneri. Nu lipsea nimeni de la munca, copii mergeau la scoala, gospodinele isi faceau treaba in gospodarie, barbatii se duceau la ateliere, aveau cele necesare pentru munca si totusi, ceva nu era in regula….
Unul din batrani a venit cu ideea de a supraveghea o zi de munca a unui vecin si a observat cum omul isi incepea ziua si mergea la lucru si a reusit sa dezlege misterul lipsei de productie .
Exista un secret, din mosi stramosi si acest secret, acum, avea nevoie sa fie dezvaluit.
De a lungul timpului satenii au fost invatati sa isi inceapa ziua cu un amestec de seminte-boabe si apa, amestec care ii ajuta sa isi pastreze atentia marita pe tot parcusul zilei, ii ajuta sa aiba energie si pofta de viata si tot o data, se creea si o dulce dependenta.
La poalele muntilor in vecinatatea satului, exista un izvor cu apa vie, la care satenii au adaugat o fantana si langa aceasta crestea o mica padure cu arbori a caror boabe le foloseau satenii in amestec cu apa pentru bautura lor de zi cu zi.
Boabele, erau din arbore de cafea se prajeau si se fierbeau apoi in apa de la fantana si aceasta bautura ii ajuta in fiecare zi. Bautura minune din apa si cafea totusi nu se mai putea face.
O furtuna urata a facut ca mica padure de arbori sa ia foc in urma unui trasnet si satenii nu au mai avut ce sa culeaga pentru bautura lor. Au cautat sa planteze alti arbori, insa acestia nu s-au mai prins in pamantul de langa fantana.
Datorita lipsei acestei bauturi, oamenii erau nervosi, plictisiti, fara chef, fara energie, se miscau incet si fara nici un fel de sclipire in ochi.
Batranii au hotarat de comun acord sa incerce si ei sa replanteze arborii de cafea, a caror boabe erau esentiale in viata lor.
In miez de noapte au pornit catre apa vie cu La fantana si au reusit sa curate pamantul, sa il ude si sa planteze arbori noi – Kafune- era numele arborelui de cafea, a caror seminte-boabe. Batranii pastrau fiecare cate un arbore de samanta mereu in curtile lor, foarte bine paziti. Au asteptat zorii zilei pentru a analiza ce au facut peste noapte si apoi au plecat spre casa.
Acesti arbori aveau puterea magica de a creste intr-o noapte si o zi cati alti copaci in zeci de ani.
A doua zi batranii au trimis oamenii din sat sa aduca apa vie fara sa le spuna si de boabe. Oamenii s-au intors pe fuga , in strigaturi si cantece de voiosie, boabele erau coapte, trebuiau prajite si apa trebuia fiarta si gata petrecerea si munca putea incepe . Bucuria a cuprins tot satul si a tinut toata noaptea.
A doua zi muncile satului au fost reluate cu veselie si muzica si multa voie buna. Intr-o saptamana s-a reusit a fi acoperita toata pierderea din zilele trecute. Si pentru ca satenii erau inventivi si darnici, au venit cu ideea sa dea si altora din apa lor magica si din boabele de cafea. Asa s-au nascut alte produse pe care ei le vindeau si isi castigau traiului .
Si asta doar datorita arborilor de cafea Kafune si a apei vii de La Fantana.
Povestea nu e chiar poveste, adevarul este undeva la mijloc. Va invit la o plimbarea prin tara noastra alaturi de o cafea buna si veti descoperi produsele realizate cu maiestrie de catre satenii din satele romanesti .
Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2017
multumim.Echipa La Fantana!