O zi normala de weekend, am ajuns si la biserica unde nepoata cu clasa ei indrumati de invatatoare au spus poezii si au cantat in onoarea mamelor,bunicilor, surorilor…v-ati prins 8 martie. Lumea in jurul meu emotionata, multi parinti, multi bunici, s-a terminat cu plansete, nasuri se dregeau…copii foarte ok, relaxati, cam plictisiti. Nu am avut un sentiment anume, mi-a placut prestatia si faptul ca nu erau poezii pe care sa le fi auzit mereu si un cantec m-a impresionat. Mi-a amintit de momentele in care eu il cantam cu ai mei colegi, bineinteles eu neavand voce si avand un chip de baietel( tunsa scurt si cu semne de buna purtare pe fata) mereu eram ascunsa in spatele cuiva, pare un cantec nemuritor.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=MT7UXJDMRuc&w=420&h=315]
La momentul de mai sus s-a aflat si o doamna actrita care l-a rugamintea preotului a recitat o poezie superba, cu maxima atingere la sentimente. Totul in regula din partea mea, nici vorba de lacrimi, emotii.
La ceva ore dupa moment, la tv era in reluare Masterchef editia a 2 a prima emisiune cu o doamna/domnisoara foarte simpatica cu parul lung cret, avea o rochie neagra cu imprimeu floral si povestea cu patos despre ea si partener, bebe, pasiunile ei pentru desen, croit, gatit, apoi ea porneste catre cei 3 jurati bucatari. Se incepe o discutie, ei se amuza de ea, ea tine la gluma, continua in acelasi stil sa actioneze, tipa simpatica foc prin felul cum vorbea repede si putin stricat/peltic desi nu i-am sesizat accent moldovenesc, ei amuzati de felul ei si cum rasul e molipsitor, radeam si eu de nebuna. Gusta oamenii din felul ei de mancare, grimase, seriozitate, suspans, dezamagiti de mancarea ei, incep sa vorbeasca, sa spuna ca nu le-a placut, de ce si cum, unul spune da hotarat, altul nu, altul iarasi ofera suspans si apoi un da si ii intinde sortul. Tanti ia sortul, il desface, il pune pe ea, in timp ce vorbeste cred ca ii dau si lacrimile, e doar o presupunere .Eu in momentul ala incep sa plang, dar plang de nu ma pot controla si iese tipa, se vede cu restul de participanti, e felicitata, apare iubitul, o ia in brate, eu plangeam in disperare, nu stiam cum sa ma opresc. Am inchis tv-ul, am dat cu apa rece, totul e perfect.
Intrebarea mea este de ce??? De ce dintr-o data am dat de la ras la plans. Intradevar nu sunt toate roz in viata mea, de fapt sunt departe de aceasta culoare – echilibru – bunastare insa nu sunt omul care sa plang din orice.
Cu o seara inainte o prietena imi spune in sms ” ba imi place melodia x” , raspund inapoi ca si mie, o caut, ii dau play, dupa 10 secunde plangeam.
Cred ca e timpul sa beau ceva ceai antistress ori sa caut niste pastile.