…cand am mancat cartofi prajiti se intampla acum multi ani, nici macar nu imi amintesc cati, abia se deschisese McDonalds la noi in oras si sala sporturilor inca era functionala, trebuia sa ma intalnesc cu mai multi colegi sa vedem un meci sau un spectacol de ceva, eram inca in scoala generala ….in clasa a 8 a, deci sa fi fost anul 1995.
….am cunoscut un tip, de seama mea, imi amintesc ca avea parul putin cret si ochii frumosi, mi-a ramas gandul la ochii lui mult timp, nu imi amintesc culoarea dar ptr ca am fost impresionata vreau sa cred ca avea ochii albastri. Parea singur si vreau sa cred ca nu m-am purtat baieteste, ci ca am vorbit suav si frumos, n-am o idee clara asupra faptului asta.
..iesind din sala sporturilor, am ajuns sa vorbim despre mancare si gandul a fugit la cartofi prajiti, i-am spus ca mi-ar place sa ii gust pe cei de la Mcdonalds, era un lucru mare, mi se parea un loc interesant, despre care vorbeau doar colegii a caror parinti aveau bani multi. Am analizat separat resursele si am hotarat sa mergem impreuna spre casa pe jos, dar sa ne cumparam cartofi prajiti. Au fost deliciosi si au meritat pe deplin durerea ce am avut-o de la basicile din calcaie si de la degete, de la lungul drum spre casa, sa fi fost cam 6-7 km si pana la casa lui vreo 10 km.
Nu stiu despre ce am vorbit, mi-ar fi placut sa pastram legatura, in final eu i-am retinut prenumele(in secret visez ca el m-a crezut ca fiind o persoana de gasca), am retinut unde statea, la blocurile de la Parfumul Teilor – cele cu 4 etaje. Curand dupa aceea am intrat la un liceu departe de casa si in fiecare dimineata treceam cu troleul prin zona in care el statea si analizam balcoanele in speranta ca o sa il zaresc.
Lucrul asta nu s-a intamplat niciodata.
Insa amintirea e tare dulce si pretioasa pentru mine.
Am povestit si eu pe blog despre un baiat cu care m-am intersectat cand aveam cam 14-15 ani si pe care nu l-am revazut de atunci. Poate tocmai pentru ca nu am apucat sa ne cunoastem bine ii pastrez o amintire atat de placuta, la fel de placuta ca si a ta. :))
Ce ar fi fost daca i-am fi cunoscut mai bine……
Baietii din jurul meu nu erau deloc interesanti, toti parca badarani, nici unul mai rasarit, putea fi si asta dar instinctul meu de fata mare…..de atunci nu ma inseala :))
tot cam pe vremea aia am mancat in Bucuresti…la Galati n-am fost niciodata 😀
Prima oara mi s-au parut deliciosi, acu nici sa nu ii vad, dar aia wedges ;)) is alta poveste!