Oameni frumosi – barbatul din viata mea

…..ne-am cunoscut acum 6 ani, daaaa,  cu o gramada de timp in urma. Nu am idee cand a trecut si daca am facut ceva anume in acest interval, am mai crescut,  am facut si multe prostii, sincer nici nu imi vine sa cred ca am reusit sa ramanem impreuna, dupa toate prin cate am trecut.

El s-a plimbat, eu m-am plimbat, cel mai mult totusi s-a plimbat el. Impreuna mai putin, impreuna ne-am plimbat prin tara,  povestea oficiala era ca stam undeva prin oras si cea neoficiala ne-a gasit in judetul  Vrancea sau la Targu Ocna, Slanic Moldova, Iasi. La Bacau cred am mancat la un plimba tava misto, mi-a ramas aroma in gand dar nu mai retin ce anume am mancat.

Am vazut si muntele, m-am dat linistita cu sania, nimeni nu vroia sa mi-o ia, doar ca el nu s-a dat cu mine :(, cica nu era echipat corespunzator. Ce ii drept, cand plecam de acasa, mereu era pe fuga si echipamentul de multe ori ramanea in sifonier.  Si vulcanii noroiosi i-am vazut impreuna cu el.

Apoi a plecat departe si ne vedeam din ce in ce mai rar.  Am varsat multe lacrimi ca sa pot pastra vie dragostea dintre noi.  Uneori zic ca e prea mult, alteori imi pare echitabil. Insa am crescut, pas cu pas am invatat  ca daca iubesti, trebuie sa stii ce insemna si suferinta, ele vin impreuna. Expresia ” te iubesc”   imi pare banala uneori, pentru ca am  inteles cu greu ca nu e deajuns, cuvintele nu ajuta intotdeauna, e nevoie si de fapte si au venit si ele.  Sub forma de un elefant perna rosu, tocmai bun de strans in brate dupa ce pleaca.

El nu vorbeste mult, uneori chiar foarte putin comparativ cu mine si lucrul asta uneori e tare enervant, dar am invatat sa si tac, sa ma bucur de momentele de tacere in doi dar s-a obisnuit sa ma surprinda, ca sa fie sigur ca voi fi tacuta imediat dupa surpriza si multe regasiri s-au petrecut fara sa am habar. Ma trezeam pe faleza  Dunarii ca aparea el, stiind ca e la mii de km departare sau ca  ma asteapta  in statia de autobuz din Uk, Cambridge sau ca era la usa cu un buchet de flori in mana(uneori chiar  doua buchete).

Sunt mici dar mari dovezi de afectiune si pentru asta eu il iubesc. Chiar daca  ziua mea de nastere e uneori un mister pentru el  ori ziua de nume, care e si pentru el personal motiv de sarbatoare.  Cumva se revanseaza el.

Plimbarile le-am reluat, am vazut putin din Londra, Cambridge, Milano, Cracovia,  Bellagio, uneori cu bataie de cap, cu dureri de cap, de picioare  dar impreuna.

Pana la urma cred ca asa e drumul in doi, cu clipe de bucurie mai mici, mai mari, mai dese, mai rare, nu e la fel la toata lumea, pentru ca noi nu semanam intre noi, suntem diferiti si in fiecare zi  invatam cum sa comunicam mai bine unul cu celalalt.

Inca vreau multe de la noi, vreau sa luam lectii de dans, sa ma lase pe spate si apoi sa ma invarta si eu sa raman pe pozitii, vreau   sa descoperim lumea in  doi si sa adunam in geanta experiente noi de viata. Nu va fi simplu dar ce a fost mai greu cred ca a cam trecut.

Va mai urma….